Un tânăr de 19 ani din Constanța a fost găsit fără viață în noaptea de marți spre miercuri, în zona Medeea, într-un caz care este investigat de autorități ca posibil accident feroviar.
Potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul de Poliție Județean Constanța, trupul neînsuflețit a fost descoperit în apropierea căii ferate, în urma unei sesizări venite din partea personalului feroviar. La momentul intervenției, identitatea victimei nu era cunoscută.
Ulterior, în jurul orei 23:20, polițiștii au fost alertați prin 112 cu privire la dispariția unui tânăr de 19 ani, care plecase de acasă în jurul orei 19:00 și nu mai revenise. În urma verificărilor, anchetatorii au stabilit că este vorba despre aceeași persoană găsită decedată în zona liniilor de cale ferată.
O anchetă a fost deschisă pentru a stabili cu exactitate circumstanțele producerii tragediei, fiind luate în calcul toate ipotezele, inclusiv cea a unui incident feroviar.
Reprezentanții Inspectoratul de Poliție Județean Constanța au transmis și un apel la responsabilitate în ceea ce privește mediatizarea unor astfel de cazuri, subliniind importanța protejării persoanelor vulnerabile și necesitatea apelării la sprijin specializat în situații de dificultate emoțională.
Ancheta este în desfășurare.












