În ziua de 22 martie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Curtea de Argeș au depistat în trafic un tânăr de 21 de ani, din aceeași localitate, care conducea un autoturism pe strada Cuza Vodă prezentând indicii cu privire la un posibil caz de conducere sub influența alcoolului.
În urma testării cu aparatul etilotest, bănuielile polițiștilor s-au confirmat, aparatul indicând o valoare mai mare decât limita de 0,40 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Imediat tânărul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice, iar între timp polițiștii au întocmit acte premergătoare dosarului penal pentru conducere sub influența alcoolului.
Cercetările sunt continuate pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită și luarea măsurilor legale care se impun.













