În dimineața zilei de 22 aprilie 2026, polițiștii BCCO și procurori ai DIICOT au realizat trei percheziții domicilare pe raza județului Argeș, în baza unui Ordin European de Anchetă emis de autoritățile din Germania, într-o cauză care vizează săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.
Din probatoriul administrat de către procurori din cadrul Parchetului Nurnberg-Furth a reieșit faptul că în vara anului trecut, o femeie de 38 de ani, în timp ce se afla în România, ar fi recrutat o tânără de 19 ani, în scopul exploatării sexuale.
Ulterior, aceasta ar fi organizat plecarea din țară a tinerei, iar împreună cu o altă femeie de 32 de ani și cu un bărbat de 27 de ani, ar fi transportat-o inițial în Austria și ulterior în Germania, unde, prin acte de violență, ar fi determinat-o să practice prostituția.
Femeia de 38 de ani ar fi stabilit serviciile și prețurile, ar fi transportat victima la întâlnirile cu clienții, ulterior însușindu-și sumele provenite din activitatea infracțională.
Totodată, pentru a menține persoana vătămată în stare de aservire, ar fi amenințat-o, în mod repetat, cu transmiterea unor fotografii către persoane din localitatea sa natală, în care victima apare în ipostaze indecente.
În urma perchezițiilor efectuate au fost găsite și ridicate sumele de 15.500 de lei, 1.300 de euro și 70 de franci elvețieni, 8.140 de țigarete nefiscalizate, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
Au fost puse în aplicare mandate europene de arestare emise pe numele celor trei inculpați, judecătorii de drepturi și libertăți din cadrul Curții de Apel Pitești dispunând arestarea preventivă a acestora.
Acțiunea a fost realizată cu sprijinul polițiștilor Serviciului Investigații Criminale din Inspectoratul Județean de Poliție Argeș și jandarmilor din Inspectoratul Județean de Jandarmi Argeș.












