Un deținut închis la Penitenciarul Mioveni pentru omor, care mai avea de ispășit din pedeapsă cam un an și câteva luni, a încercat să corupă un polițist din interior în vederea introducerii, în mod ilegal, a mai multor telefoane mobile. Aceste telefoane urmau să ajungă la alți deținuți care puteau astfel, să comită infracțiuni diverse chiar dacă nu se aflau în libertate. Agentul de poliție penitenciară Baidoc Bogdan a demonstrat însă că își respectă meseria și că integritatea nu are preț, motiv pentru care a raportat imediat, organelor superioare, tentativa de corupere.
Cu sprijinul Serviciului Județean Anticorupție Argeș și sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, planul a fost demascat și stopat înainte să prindă contur. Pentru deținutul în cauză, acest lucru a însemnat un nou dosar penal și o nouă condamnare, iar în ceea ce-l privește pe agentul de poliție, acesta și-a căpătat și mai mult respect din partea colegilor, devenind un exemplu în domeniul său de activitate.