În Argeș există foarte multe azile de bătrâni private, însă unele dintre ele sunt ascunse. Amintiți-vă doar, câți dintre dumneavoastră nu ați văzut, măcar odată, o hârtiuță mică, lipită pe un stâlp de iluminat public, în care scria ”Îngrijire bătrâni” și sub text trecut un număr de telefon? La Prefectura Argeș se află depuse, la acest moment, două sesizări din partea autorităților locale cu privire la existența unor astfel de centre care funcționează sub o cu totul altă denumire, în diferite locații din mediul rural. Primarul din Bascov, Gheorghe Stancu, a profitat astăzi de prezența șefilor de instituții publice din Argeș veniți la Colegiul Prefectural și le-a solicitat efectuarea unui control riguros la o pensiune din localitatea sa, unde sunt cazați 36 de bătrâni. Patronatul clădirii respective și-a schimbat codul CAEN în activitate de pensiune însă, în realitate, funcționează ca azil de bătrâni. Primarul din Bascov este revoltat întrucât, unitatea continuă să funcționeze chiar dacă nu are autorizație din partea Consiliului Local și nu deține nici alte avize necesare în acest domeniu.
Prefectul de Argeș, Ioana Făcăleață, a promis că va sesiza instituțiile abilitate, în vederea verificării atât a locației din comuna Bascov, cât și pe cea de a doua pentru care s-a depus sesizarea.












