Tot mai multe mașini abandonate sunt ”ridicate” de autoritățile din Pitești

0

👁️ Vizualizări: 693

În ultimele zile, polițiștii locali piteșteni din cadrul Serviciului ”Vehicule Abandonate” au ridicat și depozitat, în centrul special amenajat, un număr de șase autovehicule abandonate pe domeniul public al municipiului.
În baza dispoziției primarului Municipiului Pitești, acestea au fost declarate abandonate și, împreună cu reprezentanții Administrației Domeniului Public, s-a procedat la predarea autoturismelor către centrul specializat de colectare a deșeurilor.

Reamintim că potrivit Legii nr. 421/2002, procedura de ridicare a vehiculelor abandonate sau fără proprietar se desfășoară după cum urmează:

I. Vehicule fără numere de înmatriculare (fără proprietar):
a) Se identifică amplasamentul (zona, adresa, reperele) unde se află vehiculul;
b) Se aplică pe caroserie o somație cu termen de 10 zile, prin care proprietarul/deținătorul legal este somat să ridice vehiculul de pe domeniul public;
c) Se realizează planșe foto la fața locului (detaliu și ansamblu), care să evidențieze zona, deficiențele autoturismului și somația aplicată;
d) Dacă vehiculul nu este ridicat în termenul prevăzut, se aplică o nouă somație cu termen de 10 zile și se întocmește proces-verbal de constatare;
e) La expirarea termenului, caracteristicile tehnice ale vehiculului și locația acestuia se fac publice, prin afișare la sediul Primăriei Municipiului Pitești, al Poliției Locale sau prin publicare în mass-media;
f) Documentația întocmită este înaintată către Cabinetul Primarului, cu propunerea emiterii dispoziției de declarare a vehiculului fără stăpân în vederea ridicării de pe domeniul public;
g) După emiterea dispoziției, Administrația Domeniului Public Pitești, în prezența unui echipaj al Poliției Locale, procedează la ridicarea vehiculului.

II. Vehicule abandonate (cu numere de înmatriculare):
a) Se identifică amplasamentul (zona, adresa, reperele) unde se află vehiculul;
b) Se aplică o somație pe caroseria vehicului, cu termen de 10 zile, prin care proprietarul/deținătorul legal trebuie să ridice vehiculul;
c) Se realizează planșe foto la fața locului (detaliu și ansamblu), evidențiind zona, deficiențele constatate la vehiculul în cauză,dar și somația aplicată;
d) În cazul în care vehiculul nu este ridicat în termenul prevăzut, se aplică o nouă somație cu termen de 10 zile și se întocmește proces-verbal de constatare, fiind realizată și fișa de identificare a proprietarului;
e) După expirarea termenului de 10 zile, în situația în care proprietarul/deținătorul legal nu a dat curs somației, se întocmește referatul cu propunerea de emitere a somației oficiale, transmisă de Cabinetul Primarului cu termen de 5 zile, prin poștă cu confirmare de primire sau prin afișare la domiciliul proprietarului/deținător legal;
f) La expirarea termenului de 5 zile, se întocmește referatul cu propunerea de emitere a Dispoziției Primarului, prin care vehiculul este declarat abandonat și ridicat de pe domeniul public, de către Administrația Domeniului Public, în prezența unui echipaj al Poliției Locale.

Restituirea vehiculelor se face pe bază de proces-verbal aprobat de primarul Municipiului Pitești, în următoarele condiții:
• proprietarul face dovada calității de proprietar/deținător legal;
• sunt achitate toate taxele și impozitele prevăzute de lege;
• sunt achitate sumele corespunzătoare cheltuielilor efectuate pentru ridicare, transport, depozitare și paza vehiculului.
În cazul în care nu se solicită restituirea vehiculelor, acestea vor fi valorificate potrivit prevederilor legale.