Tragedie în Bucegi! Un turist a murit lângă Vârful Caraiman, în ciuda eforturilor salvamontiștilor

0

O nouă tragedie s-a produs pe munte! Un turist în vârstă de 64 de ani, din București, și-a pierdut viața astăzi, în apropiere de Vârful Caraiman, după ce a intrat în stop cardio-respirator.

catena

Potrivit Salvamont Prahova, echipa aflată de serviciu pe Platoul Bucegi a ajuns în cel mai scurt timp la locul incidentului și a început imediat manevrele de resuscitare. Salvatorii montani au aplicat întregul protocol de intervenție, inclusiv utilizarea defibrilatorului, însă, din păcate, eforturile acestora nu au avut rezultat.

Pe baza informațiilor transmise de echipa din teren, medicul de serviciu din Dispeceratul Medical a declarat decesul bărbatului.

Trupul neînsuflețit urmează să fie evacuat pe cale terestră din zona montană și predat Institutului de Medicină Legală.

Reprezentanții Salvamont Prahova au transmis condoleanțe familiei îndoliate și au precizat că acesta este al șaselea deces înregistrat în acest an în zona montană.

 

catena