Trei adolescenți au deconectat o comună întreagă de la rețelele de telefonie mobilă

0
Vizitatori:84

În cursul zilei de 11 decembrie a.c. polițiștii din Bascov au continuat cercetările într-un dosar penal privind comiterea infracțiunii de furt calificat.

Din informațiile obținute până la acest moment, a rezultat suspiciunea că în noaptea de 01 spre 02 decembrie a.c., doi minori, împreună cu un tânăr de 18 ani, cu toții din comuna Merişani, ar fi sustras 720 de metri de cablu, cu inserție din cupru, care alimenta două relee de telefonie mobilă.

Ulterior au fost puse în aplicare 4 mandate de percheziție domiciliară la locuințele persoanelor implicate, fiind ridicate mai multe bunuri și obiecte vestimentare folosite la comiterea infracțiunii. Persoanele cercetate au fost conduse la sediul subunității de poliție iar în urma probatoriului administrat, tânărul în vârstă de 18 ani a fost reținut pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Pitești, cu propunere de luare a unei măsuri preventive.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul polițiștilor din cadrul Serviciului Criminalistic, a luptătorilor din cadrul Serviciului Acțiuni Speciale și a Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.

Cercetările sunt continuate cu pentru stabilirea situației de fapt și a întregii activități infracționale a persoanelor cercetate.