Un argeșean de la limita cu Oltul nu a știut că îi mai trebuie și permis ca să conducă un moped

0
moped

Duminică, 15 martie, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Drăganu au depistat un bărbat de 64 de ani, din Ciomăgești, care conducea un moped pe raza localității de domiciliu, fără a avea permis de conducere. Luat la verificări de polițiști, bărbatul în cauză a refuzat testarea cu aparatul etilotest și recoltarea probelor biologice de sânge, în vederea stabilirii valorii alcoolemiei.
Ca urmare a acestor aspecte, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducere fără drept și pentru refuzul sau sustragerea de la recoltarea de probe biologice. De asemenea, ca urmare a verificărilor cu privire la autovehiculul pe care cel în cauză îl conducea la momentul depistării, a rezultat că acesta nu avea asigurare obligatorie auto valabilă, iar valabilitatea inspecției tehnice periodice era expirată. Pentru aceste ultime două abateri, bărbatul a fost sancționat contravențional.

catena2

 

catena