Un bărbat din Mioarele a fost aproape omorât în bătaie de fratele și nepotul său

0
Vizitatori:90

În seara zilei de 16 iunie a.c., polițiștii argeșeni au fost solicitați să intervină în comuna Mioarele pentru aplanarea unui conflict între mai multe persoane, în urma căruia un bărbat a fost grav rănit.
La fața locului au intervenit rapid polițiștii din Hârtiești, care au stabilit că un bărbat de 41 de ani ar fi fost implicat într-un conflict cu fratele lui de 52 de ani, precum și cu fiul acestuia din urmă, împrejurare în care a suferit leziuni, fiind preluat de un echipaj medical și transportat la spital. De asemenea și bărbatul de 52 de ani s-a deplasat la spital, pentru îngrijiri.
În urma evaluării medicale a leziunilor suferite de bărbatul de 41 de ani, precum și a cercetărilor cu privire la modalitatea de săvârșire a faptei, în cauză a fost înregistrat dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violență în familie sub forma tentativei la omor și loviri sau alte violențe, în care cercetările sunt desfășurate de către procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Argeș, împreună cu polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș.
După administrarea probatoriului, în dimineața zilei de 17 iunie, bărbatul de 52 de ani și fiul său, de 24 de ani, au fost reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță.