Lumea artistică din Pitești este, de astăzi, mai săracă. Inima actorului Petrișor Stan a încetat să mai bată la vârsta de 67 de ani. Vestea morții sale a venit azi după-amiază și i-a încremenit pe toți. Actorul se pensionase nu de multă vreme și începuse să acorde mai mult timp pentru relaxare. Luna trecută a fost pe litoral, acolo unde a fost realizată și ultima fotografie cu el în viață. Se retrăsese din lumina reflectoarelor și părea că îi este bine. Astăzi însă a intrat în stop cardio-respirator și nimeni nu l-a mai putut salva. Dumnezeu să îl ierte!
Petrișor Stan a început să joace pe scena Teatrului Al. Davila în anul 1988. Iubitorii de teatru l-au putut vedea în spectacole memorabile, de la “D’ale carnavalului” la “Romanțioșii”, de la “Antigona” la “Bădăranii”. În unele piese a jucat alături de partenera sa de viață, Doina Aida Stan.
“A fost unul dintre actorii emblematici ai teatrului, distribuit în roluri importante; a lăsat un gol imens în inima spectatorilor din Pitești” – Sevastian Tudor, fost manager al teatrului.
“A fost un actor de neimaginat, un profesionist dedicat teatrului, iubea scena, iar ca prieten, un om de aleasă ținută morală” – Matei Varodi, regizor.