Moartea fulgerătoare a comisarului-șef Marius Mîrzacu a îngenunchiat de durere un medic foarte cunoscut în Argeș. Este vorba despre doctoriță Ramona Mîrzacu, medic primar în cadrul Secției de Chirurgie Plastică de la Spitalul Județean de Urgență Pitești. Femeia mai că a căzut din picioare la aflarea veștii! Marius, soțul ei, ditamai omul cu care abia vorbise la telefon, nu mai avea să se întoarcă acasă decât în sicriu. Unda de șoc a acestei informații cutremurătoare și neașteptate i-a lăsat muți și pe colegii doctoriței, o parte dintre aceștia chiar cunoscându-l personal. Ce tragedie a lovit această frumoasă familie! Totul s-a frânt brusc, într-o dimineață, când sensul a devenit nonsens, iar planurile făcute pentru noul an în care abia am pășit, s-au spulberat.
Conducerea Spitalului Județean de Urgență Pitești este alături de medicul Rodica Mîrzacu și și-a anunțat sprijinul în această grea încercare.
Marți, 13 ianuarie, Marius Mîrzacu va fi condus pe ultimul drum, fiind înmormântat la Ștefănești. Cu siguranță că vor fi prezenți sute de oameni la acest eveniment sumbru și greu de suportat penru familia Mîrzacu.
Redacția InfoArgeșNews transmite condoleanțe familiei greu încercate!












