În după-amiaza zilei de joi, 28 mai, polițiștii piteșteni au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier în care a fost implicat un biciclist, în sensul giratoriu din zona Parcului Lumina.
Din verificările efectuate la fața locului, a rezultat că un minor de 17 ani, din Pitești, care se deplasa dinspre Bascov spre Centru Pitești, posibil pe fondul neadaptării vitezei în condiții de carosabil umed, a pierdută controlul asupra direcției de deplasare, s-a dezechilibrat și a căzut. Minorul, care purta cască de protecție, a suferit multiple traumatisme, fiind transportat la spital de un echipaj SMURD.
Pentru asigurarea cadrului legal necesar verificărilor, în cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, în care polițiștii rutieri continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.













