Incendiul izbucnit în fondul forestier din comuna Nucșoara, pe muntele Drăghina, continuă să le dea de furcă pompierilor argeșeni. Astăzi, 2 octombrie, salvatorii au intrat din nou în teren încă de la primele ore ale dimineții, pentru a continua operațiunile de stingere.

Focul se manifestă la nivelul litierei, într-o zonă greu accesibilă. 23 de pompieri, alături de personal al Ocolului Silvic, acționează pentru lichidarea incendiului și verifică atent terenul pentru identificarea și stingerea focarelor ascunse.
Intervenția a început joi, când primele estimări indicau o suprafață afectată de aproximativ 500 de metri pătrați. Evaluările făcute ulterior au arătat însă că incendiul s-a manifestat pe aproximativ 8.000 de metri pătrați de litieră, fiind localizat, dar nu lichidat.

Misiunea rămâne una dificilă din cauza terenului accidentat și greu accesibil, unde autospecialele de intervenție nu pot ajunge. Pompierii și lucrătorii silvici continuă să acționeze în teren, iar intervenția este în dinamică.







