Acasă Actualitate Urmărire pe autostrada A1! Mașina suspectă a fost oprită spre Curtea de...

Urmărire pe autostrada A1! Mașina suspectă a fost oprită spre Curtea de Argeș

0
poliție urmărire

Luni după-amiază, în jurul orei 15:00, polițiștii din cadrul Biroului de Poliție Autostrada A1 București – Râmnicu Vâlcea au fost sesizați, prin apel 112, cu privire la faptul că mai multe persoane au sustras bidoane cu ulei de motor din stația peco situată la km 80, iar ulterior au fugit cu o mașină înmatriculată în străinătate.
În urma primelor verificări, polițiștii au stabilit că autoturismul se îndrepta spre Pitești, acesta fiind dat imediat în urmărire. La scurt timp, mașina a fost depistată în trafic, în zona km 120 al Autostrăzii A1, pe sensul de deplasare spre Curtea de Argeș, fiind oprită de mai multe echipaje de poliție care i-au reținut pe suspecți.
La fața locului s-a stabilit că autoturismul era condus de un tânăr de 19 ani, iar pasageri erau un bărbat de 28 de ani și o minoră de 16 ani, toți din municipiul Râmnicu Vâlcea.
Cercetările au fost preluate de polițiștii Serviciului Investigații Criminale Argeș, în cauză fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt, iar cei în cauză au fost conduși la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș, pentru cercetări.
Prejudiciul a fost recuperat și restituit reprezentantului persoanei vătămate, iar cercetările continuă.

catena