Urmăriți în Belgia, s-au pitit la Poiana Lacului…

0
Vizitatori:278

În cursul zilei de 9 decembrie, polițiștii din cadrul Serviciului Investigații
Criminale Argeș, cu sprijinul Secției 1 Poliție Pitești și Secției de Poliție Poiana Lacului, au depistat doi bărbați care erau urmăriți la nivel internațional, în baza mandatelor europene de arestare emise de autoritățile judiciare din Belgia. Cei doi bărbați, cu vârste de 36 ani, respectiv 39 de ani, erau căutați pentru săvârșirea infracțiunilor de furt, aceștia fiind depistați pe raza municipiului Pitești.
Bărbații au fost prezentați Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Pitești, care a dispus reținerea acestora pentru o perioadă de 24 de ore, urmând a fi prezentați Curții de Apel Pitești pentru luarea măsurilor legale.

În urma informațiilor obținute, se pare că cei doi se ”adăpostiseră” în Poiana Lacului, unde sperau să nu fie găsiți.