Ursoaica și puii din preajma Cetății Poenari vor fi prinși și relocați

0

Cetatea Poenari a fost închisă temporar după ce o ursoaică a rupt gardul electric de protecție și a pătruns în zona de aces a turiștilor.
Pentru siguranța vizitatorilor, Consiliul Județean Argeș, împreună cu partenerii instituționali, sub coordonarea Instituția Prefectului Județului Argeș, a luat măsuri imediate:
– S-a obținut autorizația de relocare a animalelor
– A fost montată o cușcă specială pentru capturare
– Gardul electric a fost reparat!
“Așa cum am informat, Consiliul Județean Argeș a decis închiderea temporară a Cetății Poenari întrucât gardul electric de protecție a fost deteriorate de către o ursoaică, cu doi pui, care avea bârlogul în preajma cetății. S-au dispus măsuri specifice împreună cu Instituția Prefectului Argeș, cu Direcția Silvică Argeș, gestionara fondului de vânătoare pe teritoriul căreia s-a identificat ursoaica, cu Inspectoratul Județean de Jandarmi, în așa fel încât chiar astăzi, prin grija Agenției Județene pentru Protecția Mediului Argeș, a fost obținută autorizația de relocare a animalului. În acest moment a fost montată în preajma Cetății Poenari o cușcă specială pentru capturarea ursoaicei și a puilor. Animalele vor fi relocare într-un fond de vânătoare îndepărtat, aflat tot în gestionarea Direcției Silvice Argeș.
În același timp, colegii noștri de la Muzeul Județean Argeș, cărora le mulțumesc pentru promptitudine și operativitate, au reușit să repare gardul electric, dar suplimentar vom încerca să găsim și alte soluții de protecție sau de îmbunătățire a actualului gard.
Sperăm într-o capturare rapidă a ursoaicei și a puilor în așa fel încât, în cel mai scurt timp, sperăm noi într-o săptămână, să reușim să redăm publicului accesul la Cetatea Poenari” – Adrian Dumitru Bughiu, vicepreședinte Consiliul Județean Argeș.

catena