În ziua de 23 iunie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Câmpulung au fost sesizați cu privire la un eveniment rutier în care au fost implicate două autovehicule, respectiv un autocamion și un autoturism, în comuna Aninoasa.
La locul evenimentului au intervenit polițiștii din cadrul Biroului Rutier Câmpulung, iar din primele verificări efectuate, a rezultat că un bărbat de 59 de ani, din Șuici, care se deplasa pe DN 73, dinspre Berevoești către Curtea de Argeș, în împrejurări ce fac obiectul cercetarilor, posibil pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum și într-o curbă la dreapta , a pierdut controlul direcției de deplasare și a pătruns pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 53 de ani, din județul Constanța.
Atât cei doi conducători auto cât și o femeie de 50 de ani, pasageră aflată în autoturism, au suferit leziuni, fiind transportați la spital, pentru investigații medicale.

Ambii conducători au fost testați cu aparatul etilotest, rezultând ca nu au consumat alcool.
În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă , iar cercetările sunt continuate de polițiștii rutieri, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc și luarea măsurilor legale care se impun .












