Violetul Petrișor Petrescu a fost împrumutat de FC Argeș la Șelimbăr

0
Vizitatori:451

Mijlocașul violet de 32 de ani Petrișor Petrescu a fost împrumutat de FC Argeș la CSC Șelimbăr până în vară. Antrenorul Neluțu Luca l-a avut la dispozție în amicalul de sâmbătă, cu CSC Dumbrăvița, terminat la egalitate, scor 0-0, disputat pe terenul ”CFR”, folosindu-l în repriza secundă. Sibianul se alătură pe lista achizițiilor din această iarnă a ”călăreților roșii” lui Sergiu Jurj și Daniel Benzar.

”Mă bucur că am revenit acasă. Am fost împrumutat de cei de la FC Argeș aici, la Șelimbăr. Mă bucur că am din nou ocazia de a lucra cu antrenorul care m-a debutat, Neluțu Luca. Sper să ajut echipa să obțină rezultate cât mai bune în restul sezonului”, a declarat, pentru TRIBUNA, mijlocașul sibian.