Compania Erbașu a anunțat chiar astăzi că lucrările la noul stadion Nicolae Dobrin din Pitești sunt în toi și că terenul este pregătit pas cu pas pentru viitoarea arenă a orașului. ”Executăm excavări ample, cu o mobilizare puternică în șantier și multă energie, pregătind terenul pentru una dintre cele mai importante investiții sportive din România. Viitorul stadion va avea o capacitate de 15.200 de locuri și va permite organizarea competițiilor sportive de cel mai înalt nivel, devenind și prima arenă din România care va funcționa exclusiv cu energie verde în timpul meciurilor”, se arată în comunicatul transmis de companie.
În paralel, primarul Piteștiului, Cristian Gentea, este mai nerăbdător ca toată lumea să vadă această investiție finalizată. Merge regulat la stadion pentru a vedea cu ochii lui care este situația și, socotind după ritmul de lucru, edilul apreciază că în sezonul 2028–2029 aici se vor juca primele meciuri de fotbal.
Și tot cu gândul la marele stadion, Cristian Gentea a dezvăluit în cadrul unei emisiuni televizate, că visul său este ca meciul de inaugurare să fie între echipele lui de suflet: FC Argeș și Arsenal.













