Nicolas Matei Crăciun, fiul lui Ionuț Crăciun – fost junior talentat al echipei FC Argeș, din generația 1985, antrenată de Viorel Moiceanu – are nevoie de sprijin. Micuțul Matei suferă de hidrocefalie cu șunt ventriculoperitoneal și are nevoie urgentă de o intervenție cu celule stem la Viena, în valoare de aproximativ 15.000 euro. Pe lângă această intervenție, costurile lunare pentru kinetoterapie și logopedie ajung la aproape 1.000 euro, iar acestea sunt esențiale pentru dezvoltarea și recuperarea sa.
Matei și tatăl său i-au vizitat pe Vulturi la baza de la Albota, iar echipa manageriată de Dani Coman a decis să se implice în această luptă. În semn de solidaritate, a fost lansată o licitație specială:
• Un tricou oficial de joc sezon 2025-26, cu semnăturile tuturor jucătorilor din lot
• Un afiș de meci de la partida memorabilă cu Reșița de pe teren propriu, semnat de toți artizanii promovării
Licitația a început pe 9 iulie, iar cei care doresc să participe trebuie să scrie suma pe care vor să o liciteze și obiectul pentru care licitează. De exemplu: “Tricou 500 lei” sau “Afiș 250 lei”. Licitația pentru tricou începe de la 500 lei, iar cea pentru afiș de la 250 lei. Licitațiile se vor încheia pe 15 iulie, la ora 10:00. După comunicarea câștigătorilor în secțiunea de comentarii de la postarea făcută pe pagin apersonală a lui Danut Dumitru Coman, aceștia vor vira suma licitată în contul lui Matei, iar apoi vor trimite dovada plății. Dani Coman anunță că în viitor vor mai fi scoase la licitație și alte materiale pentru a-l ajuta pe Matei.

Fiecare gest contează. Oricine poate sprijini această cauză, indiferent de sumă, printr-o donație.
IBAN: RO48 INGB 0000 0000 0871 0065
Nume: Crăciun Matei Nicolas
”Suntem alături de Matei! Împreună putem schimba destinul unui copil care merită o viață frumoasă”.
Licitatia se face pe pagina Fotbal Club Arges Pitesti











