Municipiul Pitești a încheiat duminică, 31 mai, ediția 2026 a Zilelor Piteștiului printr-un eveniment cultural de referință: Festivalul Internațional de Literatură „FILSTREET – Literatură în stradă”, manifestare care a transformat din nou spațiul public într-un loc al dialogului, lecturii și întâlnirii cu valorile culturale.
Primarul Cristian Gentea a subliniat importanța festivalului în peisajul cultural al orașului și rolul pe care acesta îl joacă în apropierea literaturii de public.
„Încheiem Zilele Municipiului Pitești 2026 într-un mod care spune foarte mult despre identitatea orașului nostru: prin cultură, dialog și respect pentru valoare. Festivalul Internațional de Literatură FILSTREET a demonstrat încă o dată că Piteștiul poate aduce literatura mai aproape de oameni, într-o formulă inedită și autentică: în stradă, printre trecători, în mijlocul comunității”, a declarat edilul.

Potrivit acestuia, FILSTREET a crescut de la an la an și a devenit un reper important în viața culturală a orașului, apreciat pentru modul în care transformă spațiul urban într-un loc al întâlnirii cu ideile, emoția și dialogul.
„Piteștiul este orașul în care lectura a ieșit din spațiile convenționale și a ajuns aproape de oameni, firesc și viu”, a mai transmis Cristian Gentea.
În cadrul Galei FILSTREET au fost premiați laureații ediției din acest an, iar primarul a adresat felicitări câștigătorilor și mulțumiri organizatorilor, Centrului Cultural și Editurii Rocart, partenerilor, invitaților și publicului care a susținut evenimentul.












